Una dintre mișcările surpriză ale finalului de an în handbalul românesc a venit în tabăra Stelei. Viorel Mazilu, jucător care s-a identificat cu gruparea din Ghencea în ultimele două decenii, a agățat brusc ghetele în cui și a fost numit antrenor principal al echipei. La numai 32 de ani!
În urmă cu șase ani, Mazilu lupta cu echipa națională pentru calificarea la Europeanul din 2008. Acum, centrul Stelei a făcut trecerea spre antrenorat, de unde pornește cu mare entuziasm: „Îmi doresc să câștig o medalie cu echipa națională!”. Citiți în rândurile ce urmează un amplu interviu cu handbalistul care îl are ca idol pe Jose Mourinho.
Cum a venit această numire a ta în funcția de antrenor principal la Steaua? A fost o decizie inopinată. Am primit un telefon și am fost întrebat: „Vrei să fi antrenorul Stelei?”. Am zis: „Nu știu!” și am întrebat ce trebuie să fac. Apoi am înțeles că urmăreau de mai mult timp să numească un nou antrenor, au căutat soluții, dar, din princina fondurilor mai reduse, n-au putut să aducă unul de elită. A fost un Consiliu în care membrii s-au pus de acord ca eu și Laufceac să preluăm echipa, că tot suntem angajați în club. Ni s-a spus să facem repede un proiect, un plan de pregătire pentru această perioadă și să-l duc, să vadă dacă e ok. L-am făcut, l-am prezentat, iar ulterior ne-au anunțat că de azi facem parte din noul staf al echipei.
Oarecum, ai fost forțat să agăți mai repede ghetele în cui, să te retragi. Și accidentările mele din ultima perioadă au condus la această decizie. Iar până la urmă am vorbit și cu familia, ca jucător nu prea mai puteam să fac performanță. Ori eu vreau să fac performanță. Am tras cât am putut, dar acum am decis să intru în noua breaslă. Cine știe, poate aici pot să fac performanță.
Te gândeai să faci acest pas și înainte să vină această propunere? Nu mă gândeam că îl voi face acum, dar știam că mai devreme sau mai târziu voi trece la antrenorat. Am și făcut școala de antrenori, mi-am dat examenele de categorie, am carnetul în regulă.
În momentul de față ce categorie ai? Antrenor senior.
Primul antrenament la Steaua l-a făcut la 6 ani, la ora 6:00
Cu ce planuri pleci pe noul drum? Am un proiect interesant din punctul meu de vedere. Vreau să implementez în mentalitatea jucătorilor spiritul de echipă. În plus, vreau să fac tot ce mi-a plăcut mie, dar și ce nu mi-a plăcut. Am un idol, Mourinho, am citit foarte mult despre el. Spunea că ședințele de pregătire trebuie să fie diferite de la o zi la alta, dacă se poate, astfel încât un jucător să nu se plictisească și să fie sută la sută concentrat la antrenamente. Îți dai seama ce bagaj de cunoștințe trebuie să ai ca să aplici așa ceva? Atunci și mie, ca sportiv, mă pun în locul sportivului acum, mi-ar plăcea să fac zi de zi ceva diferit. Dacă vin și lucrez același sistem și aceleași lucruri în fiecare zi, totul devine monotonie, iar în tagma noastră înseamnă plictiseală.
Medalia primită pentru câștigarea Challenge Cup (2006) a rămas una dintre cele mai frumoase amintiri pentru Mazilu
În afară de Mourinho, de la cine te-ai mai inspirat pentru modul de a conduce și a pregăti o echipă? Trebuie să fii și un foarte bun pedagog. Spre exemplu, din campionatul nostru mi-a plăcut Reghecampf. N-a avut mereu echipe bune pe unde a fost, dar prin mentalitatea vestică a avut ce să transmită jucătorilor și a putut să facă performanță. Ușor-ușor vei ajunge, probabil, să ai și mai mulți bani, și jucători care să te ajute la rândul lor pe tine.
Ai pretenția să ți se spună Mister sau ca băieții să ți se adreseze în vreun fel? Nu, dar spre surprinderea mea băieții mă strigă deja așa. Este un lucru interesant, îmi place.
Câți ani adunat deja la Steaua? Dacă acum am 32 de ani și am ajuns la club din clasa întâi, când aveam șase ani, atunci sunt de 26 de ani la Steaua!
3titluri de campion are Mazilu cu Steaua, obținute în 2000, 2001 și 2008
Ai adunat ceva. Ce mai ții minte din prima zi când ai venit la Steaua? Prin anii ’90, Steaua era un mare brand și la handbal, nu să joci neapărat, ci să ai ceva cu Steaua, o insignă, un fanion, să te lauzi la toți copiii. Când s-au făcut selecțiile la școală, eu n-am fost, în ziua respectivă, eram bolnav. M-am dus a doua zi, iar când am văzut ce se vorbea în clasă, eram gelos. Mi-am pus problema: „Ce, eu nu pot să ajung acolo?”. Am vorbit cu profesoara de educație fizică și sport și mi-a spus că pot să vin și eu. Îmi aduc aminte că m-am dus la primul antrenament la 6:00 dimineața, la sala din Plevna, cea care a ars. Eram puțin supraponderal, nu se gândeau nici părinții că voi ajunge să fac eu sport. Dar uite că, peste aștepări, am „păcălit” pe toată lumea.
Iar între timp ai ajuns o emblemă a clubului… Să știi că din vreo 150 de copii care au venit atunci la trial am fost singurul selecționat. Și la națională la fel. Când s-a organizat trialul pentru națională, Liviu Bugleș poate să confirme, am fost singurul selecționat din partea asta din care am venit noi. Ironia sorții, la trialul respectiv nu am greșit absolut nimic, nicio pasă, nu am avut nicio ratare. Așa a fost să fie!
Viorel Mazilu a debutat la echipa la națională la 18 ani. A fost promovat de Radu Voina
Ulterior ai ajuns și la naționala de seniori, dar n-ai prins niciun turneu final. Acesta este și marele tău regret ca handbalist? Este marele meu regret, dar nu mă las! Am tot viitorul în față și sper să-l prind ca antrenor. Am fost întrebat dacă visez să devin antrenorul echipei naționale și am răspuns că îmi doresc să iau o medalie cu prima reprezentativă!
56 de selecții a adunat Viorel Mazilu la echipa națională. Fostul jucător al Stelei a înscris și 151 de goluri
Nu e cam mult pentru potențialului handbalului masculin din România? Eu gândesc în perspectivă. Implementând o nouă mentalitate de joc, putem să sperăm la mai mult. Noi suferim din acest punct de vedere, nu la cunoștințe despre handbal. S-a văzut de mai multe ori că noi rezistăm numai 40-45 de minute cu adversarii tari, apoi parcă ni se pune plumb în picioare. Valorile sunt la fel peste tot, dar noi stăm foarte prost la mentalitate, jucătorul trebuie să aibă credința în el că poate să realizeze ceva ce nici nu și-a imaginat.
Și cum se pot remedia lucrurile mental?
Îmi aduc aminte că, odată, un psiholog a venit și ne-a întrebat ce părere avem despre meciul pe care urma să-l disputăm a doua zi. Toată lumea, în afară de mine, spunea că vom avea un joc greu, că adversarul este foarte puternic. Practic, ai plecat din start cu un negativism care nu o să te conducă niciodată la o reușită. Eu am spus atunci: „Nu mă interesează cu cine joc, că sunt mai buni sau nu, eu intru în teren să-mi fac datoria, rezultatul final îl vedem după”. Atunci, m-a tras psihologul deoparte și mi-a spus că, dacă ar fi toți sportivii la fel, am avea și rezultate. Mi-a spus că am experiență, că am mai lucrat cu psihologi. I-am răspuns însă că nu am nicio experiență în domeniu, dar mi-am dat singur seama ce trebuie să fac. Dacă intri cu frică în teren, nu ai nicio șansă!
„Dacă avem performanțe umplem din nou Sala Polivalentă”
Viorel, uite că în momentul de față jucăm cu Cipru, cu Italia. Cum facem să îi înfruntăm și noi pe cei mari? Dacă ar fi după mine, aș schimba totul de la bun început. Dar nu ține de mine. Avem totuși specialiștii care sunt la Federația Română de Handbal, au ei un proiect pentru viitorul handbalului. Despre aceste lucruri eu nu știu nimic.
Tu știi că vrei să iei medalie cu naționala de handbal, că acesta este targetul tău… Asta îmi doresc. Dacă voi reuși, înseamnă că mi-am îndeplinit țelul. În viață, în proporție de 99%, la ce mi-am propus am și realizat, în absolut orice domeniu, nu neapărat profesional. Sper să reușesc și în acest caz.
Vorbeam mai devreme despre cel mai mare regret ca handbalist. Care este, în schimb, cel mai plăcut moment al carierei? Cu siguranță a fost câștigarea Cupei Challenge în 2006. Absolut toți, nu numai eu, nu ne-am confruntat cu o asemenea mediatizare, cu un asemenea spectacol, cum a fost atunci. Ajunsesem de la statutul de a nu te băga nimeni în seamă, la a refuza emisiuni la radio, la TV, pentru că nu reușeam să le mai facem față. Este o realizare foarte mare. Se termina un meci și aveam deja peste 100 de mesaje, ieșeam pe stradă și toată lumea ne recunoștea. Am observat că, în cazul în care câștigi ceva, ești cineva! În rest, ești doar un jucător.
Apropo, când mai umple Steaua „Polivalentă”, când mai aduce 5.000 de oameni la sală? Numai prin performanță vom reuși acest lucru. Înaintea meciului cu Granollers, din semifinalele Cupei Cupelor, se spunea că nu va veni nimeni la sală. Dar noi știm că, dacă Steaua ajunge în sferturi, semifinnale, sala va fi plină, suporterii vor veni să ne susțină.
Când estimezi că Steaua va juca din nou pentru primele locuri în România? Eu am jucat 10 ani numai în cupele europene și am simțit și ce înseamnă să nu evoluezi un sezon în cupele europene, au venit și accidentările, apoi am luat-o ușor-ușor în jos. Dacă nu aveam problemele cu picioarele și la spate, mai jucam liniștit încă 10 ani în Liga Națională. Din păcate, nu prea vin din urmă băieți care să te dea la o parte. Cel mai bun exemplu este Laufceac, el face mâine-poimâine 40 de ani și nu există portar care să-l dea afară. Sau Cian, care face 37 ani și nu are cine să-l dea afară. Eu mă refer strict la lotul Stelei. Când aveam 20 de ani, muream dacă eram ținut rezervă, eram terminat și trăgeam de mine să fac performanță. La echipa națională m-a luat Radu Voina și jucam titular la 18 ani. Ambițiile și pesrepctivele mele au fost mereu cu totul altele.
Așadar, Steaua în cât timp se ridică? Dacă în viitorul apropiat mi se va oferi șansa unui buget mediocru, nu neapărat bun, sper ca din sezonul următor să ne batem pentru calificarea într-o cupă europeană.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER